Analiza discursului și analiza conversațională

Obiective de învățare

Rezultatele învățării

1. Distincția dintre principalele abordări ale analizei limbajului în sociologie și alegerea celei potrivite pentru întrebarea de cercetare.
2. Construirea și documentarea unui corpus de texte după criterii explicite.
3. Aplicarea instrumentelor analizei critice a discursului și ale analizei cadrării pe fragmente concrete.
4. Transcrierea și analiza secvențelor de interacțiune cu instrumentele analizei conversaționale.
5. Asigurarea rigorii analitice și a protecției participanților în analiza datelor textuale și audio.

Studiu de caz

Exemplu de lucru folosit în toate secțiunile

Exemplul este ipotetic. Titlurile de presă și fragmentul de transcriere sunt construite în scop ilustrativ și nu reproduc texte reale.

Limbajul ca obiect sociologic

Ce înseamnă „discurs” și ce abordări există

Analiza critică a discursului

Textul, practica discursivă și practica socială

Modelul tridimensional al lui Fairclough (1992) organizează analiza pe trei niveluri, fiecare cu propriile întrebări:

Strategii discursive

Abordarea discursiv-istorică (Reisigl & Wodak, 2001) oferă un set de categorii operaționale, ușor de transformat în coduri:

Construirea corpusului

Criteriile de selecție sunt parte a argumentului

Corpusul nu este o colecție neutră de texte. Deciziile de selecție determină ce discursuri devin vizibile și trebuie justificate și documentate la fel de riguros ca un eșantion statistic.

Analiza textului în practică

De la fragment la cod și de la cod la argument

Fragmente din corpus

Instrumente de analiză a textului

• Agentivitatea: cine face ce cui. Diateza pasivă și nominalizările („plecările”, „exodul”) pot ascunde actorii responsabili.
• Lexicul și metaforele: câmpuri semantice recurente (apă, război, boală, comerț).
• Presupozițiile: ce este dat drept de la sine înțeles („problema diasporei” presupune că diaspora este o problemă).
• Intertextualitatea: ce voci sunt citate, ce surse sunt considerate autorizate, cine nu este citat niciodată.
• Absențele: ce nu se spune. În exemplul de mai sus, emigranții sunt rareori citați direct.

Analiza cadrării

Un instrument operațional pentru texte mediatice și politice

Entman (1993) definește cadrarea prin patru funcții. Fiecare funcție poate deveni o coloană într-o grilă de codare:

Cadre ilustrative pentru studiul de caz.

Analiza conversațională

Ordinea socială produsă în interacțiune

Analiza conversațională (AC) s-a dezvoltat din etnometodologia lui Garfinkel, prin lucrările lui Sacks, Schegloff și Jefferson. Ea tratează vorbirea ca acțiune socială și studiază procedurile prin care participanții produc și recunosc acțiuni (a oferi, a refuza, a acuza, a cere) în interacțiuni reale.

Concepte de bază

Vorbirea instituțională

Interacțiunile din instituții (consultații medicale, interviuri de angajare, ședințe de consiliere, audieri) au constrângeri specifice: roluri asimetrice, sarcini predefinite, restricții privind cine poate întreba și ce (Drew & Heritage, 1992). AC permite studierea modului în care instituțiile funcționează efectiv, replică cu replică.

Transcrierea

Convențiile Jefferson și analiza unei secvențe

În AC, transcrierea face parte din analiză. Pauzele, suprapunerile și intonația sunt notate deoarece participanții le folosesc pentru a produce sens. Convențiile standard sunt cele dezvoltate de Gail Jefferson (2004).

Secvență din studiul de caz

Ședință de consiliere la o agenție de ocupare. C = consilierul, T = tânărul. Transcriere ilustrativă.

Discurs și conversație: diferențe și combinații

Două perspective complementare, cu o dezbatere metodologică importantă

Diferența privind contextul a generat o dezbatere cunoscută: Schegloff (1997) a susținut că analistul nu trebuie să impună categorii (putere, gen, clasă) pe care participanții nu le fac relevante în interacțiune, iar reprezentanții analizei critice au răspuns că o asemenea restricție face invizibile tocmai structurile de putere. Pentru o teză, dezbaterea are o consecință practică: combinarea celor două abordări cere precizarea explicită a statutului contextului în fiecare parte a analizei.

Rigoarea analitică

Cum se evită analiza superficială

Antaki, Billig, Edwards și Potter (2003) descriu șase deficiențe frecvente în analizele de discurs. Lista funcționează ca instrument de autoevaluare:

Practici de asigurare a rigorii

• Cazurile deviante: căutarea sistematică a fragmentelor care contrazic tiparul și explicarea lor.
• Sesiunile de date: analiza colectivă a acelorași fragmente cu alți cercetători, practică standard în AC.
• Jurnalul analitic: înregistrarea deciziilor de codare și a interpretărilor alternative.
• Transparența: anexarea schemei de codare și, unde este posibil, a corpusului sau a transcrierilor anonimizate.
• Reflexivitatea: discutarea poziției analistului, mai ales în analiza critică, unde angajamentul normativ este asumat explicit.

Etică

Texte publice, înregistrări și date sensibile

• Înregistrările audio și video sunt date cu caracter personal; vocea poate identifica o persoană. Este necesar consimțământul informat al tuturor participanților la interacțiune, inclusiv al profesioniștilor.
• Acordul instituției este necesar pentru înregistrări în spații instituționale, dar nu înlocuiește consimțământul individual.
• Anonimizarea transcrierilor: înlocuirea numelor, a localităților mici, a angajatorilor și a oricăror detalii care permit identificarea.
• Stocarea: fișierele audio se păstrează criptat, cu acces restricționat, iar planul de păstrare și distrugere se descrie în cererea către comisia de etică.
• Textele publice: articolele de presă și discursurile politice pot fi citate; comentariile online ale persoanelor private ridică probleme suplimentare (Tema 5).
• Transcrierea automată: serviciile online de recunoaștere a vorbirii presupun transferul înregistrărilor către terți. Pentru date sensibile se folosesc instrumente instalate local.

Corpusuri mari: analiza asistată de corpus

Combinarea analizei critice cu lingvistica de corpus

Analiza detaliată poate acoperi doar zeci de texte. Lingvistica de corpus permite examinarea a mii de texte prin instrumente simple: frecvențe, cuvinte-cheie, colocații și concordanțe. Combinația dintre cele două (Baker et al., 2008) funcționează în doi timpi:

1. Trecerea cantitativă pe întregul corpus: ce termeni se asociază cu „diaspora” și cum se schimbă aceste asocieri în timp.
2. Analiza calitativă a concordanțelor și a textelor selectate pe baza rezultatelor din primul pas.

Abordarea reduce riscul selecției convenabile a fragmentelor și face trecerea spre metodele computaționale din Tema 7.

Capcane frecvente în tezele de doctorat

Listă de verificare

Software

Instrumente pentru codare, corpusuri și transcriere

Idei principale

• Abordarea decurge din întrebare: putere și reprezentare (analiza critică), definirea problemelor (cadrarea), organizarea interacțiunii (analiza conversațională).
• Corpusul este parte a argumentului: sursele, perioada și criteriile de selecție se justifică și se documentează.
• Analiza leagă textul de practica socială; simpla identificare a trăsăturilor nu este suficientă.
• În analiza conversațională, interpretarea se verifică prin modul în care participanții tratează replicile, iar transcrierea detaliată face parte din analiză.
• Rigoarea vine din cazurile deviante, transparență și reflexivitate.
• Înregistrările cer consimțământ individual, anonimizare și stocare sigură.

Glosar

Bibliografie

Lecturi recomandate

1. Antaki, C., Billig, M., Edwards, D., & Potter, J. (2003). Discourse analysis means doing analysis: A critique of six analytic shortcomings. Discourse Analysis Online, 1(1).
2. Entman, R. M. (1993). Framing: Toward clarification of a fractured paradigm. Journal of Communication, 43(4), 51–58. doi.org/10.1111/j.1460-2466.1993.tb01304.x
3. Drew, P., & Heritage, J. (Eds.). (1992). Talk at work: Interaction in institutional settings. Cambridge University Press.

Referințe

1. Baker, P., Gabrielatos, C., KhosraviNik, M., Krzyżanowski, M., McEnery, T., & Wodak, R. (2008). A useful methodological synergy? Combining critical discourse analysis and corpus linguistics to examine discourses of refugees and asylum seekers in the UK press. Discourse & Society, 19(3), 273–306. doi.org/10.1177/0957926508088962
2. Fairclough, N. (1992). Discourse and social change. Polity Press.
3. Jefferson, G. (2004). Glossary of transcript symbols with an introduction. În G. H. Lerner (Ed.), Conversation analysis: Studies from the first generation (pp. 13–31). John Benjamins.
4. Potter, J., & Wetherell, M. (1987). Discourse and social psychology: Beyond attitudes and behaviour. Sage.
5. Reisigl, M., & Wodak, R. (2001). Discourse and discrimination: Rhetorics of racism and antisemitism. Routledge.
6. Sacks, H., Schegloff, E. A., & Jefferson, G. (1974). A simplest systematics for the organization of turn-taking for conversation. Language, 50(4), 696–735. doi.org/10.2307/412243
7. Schegloff, E. A. (1997). Whose text? Whose context? Discourse & Society, 8(2), 165–187. doi.org/10.1177/0957926597008002002
8. Schegloff, E. A., Jefferson, G., & Sacks, H. (1977). The preference for self-correction in the organization of repair in conversation. Language, 53(2), 361–382. doi.org/10.2307/413107
9. Sidnell, J. (2010). Conversation analysis: An introduction. Wiley-Blackwell.